You are here: Home / Colorare / Șuvițe

Șuvițe

Tipuri de șuvițe

Baleiajul (sau șuvițele în aer liber) – o modalitate de a face părul să pară mai voluminos și nu necesită întreținere decât o dată la 3 sau 4 luni. Șuvițele nu sunt foarte evidente (desigur, dacă nu ne dorim acest lucru), în general sunt mai deschise cu 2 sau 3 tonuri.  Cum se realizează? Prima metodă (pe păr natural): se împarte parul, începându-se de la ceafă, folosind un oxidant mai puțin puternic (pentru că șuvițele se vor deschide mai repede decat ultimele). Fiecare șuviță se așează pe o paletă, iar produsul se aplică cu pensula, începând de la radacină și terminând cu varfurile. Nu există o regulă în împărțirea părului, putandu-se obține zone mai deschise ca altele (în funcție de ce dorim să obținem). A doua metodă: se vopsește părul cu nuanța dorită, apoi se ia paleta și se aleg șuvițele pe care dorim să le deschidem. Acestea din urma se vor deschide mai încet ca șuvițele realizate în aer liber pe păr natural, deoarece se realizează peste vopseaua deja aplicată pe păr. Rezultatul final: o ușoară deschidere a șuvițelor, cu un ton sau două mai deschise decât baza, dând impresia că s-au deschis în urma expunerii la soare. Efectul este foarte natural și plăcut.

Șuvițele clasice – cele pe care le cunoaștem cu toții/toate 🙂 Se realizează în folie (sau cu ajutorul unei caști). Eu personal le prefer pe cele în folie deoarece controlez mai bine zona pe care vreau să o deschid mai tare. Este recomandat să se înceapă colorarea șuvițelor începând cu zona occipitală folosind un oxidant inferior celui folosit în creștetul capului. De multe ori aceste șuvițe se nuanțează (însa nu e neaparat) pentru a obține diferite reflexe (cenușiu, prelat, etc). Ele se pot realiza atât cu decolorant, cât și cu o vopsea.

Șuvițe deschise și șuvițe închise (highlights și lowlights)– se pot realiza când dorești o schimbare de look pentru a da mai multă mișcare părului. Nu ar trebui să le deschizi/închizi mai mult de 3-4 tonuri, pentru a obține un efect natural.

Șuvițe late – sunt acele șuvițe mai vizibile; de obicei sunt alăturate mai multe folii pentru a crea acea tresă de păr deschisă la culoare. Nu trebuie să fie neapărat o culoare foarte deschisă, poate fi cu un ton sau două mai deschisă/închisă decât culoarea de bază.

Șuvițe pe lungimi – se realizează aplicând decolorantul/vopseaua direct pe păr (sau în folie pentru un efect mai vizibil), dând luminozitate părului. Dacă doriți să scăpați de ele, pe măsură ce vă vopsiți, le puteți acoperi cu vopsea.

Share Button



coded by nessus

4 comments

  1. poti sa ne exemplifici cu fotografii?

  1. Pingback: Stilul Ombre

  2. Pingback: Evolutia parului in timp

  3. Pingback: Colorarea parului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top