You are here: Home / Intretinerea parului / Evoluția părului în timp

Evoluția părului în timp

Viața părului

Așa cum corpul nostru evoluează de la naștere și până la bătrânețe, părul face la fel. Ne naștem cu un fir de păr cu o anumită textura, și pe măsură ce trece timpul, el se modifică. Asa cum poate ne naștem cu ochi verzi și ei își schimbă culoarea spre albastru sau orice altă culoare, firul de păr suferă și el schimbări. Şi este normal, căci suntem într-o continuă schimbare.

Părul își schimbă tipologia cam o data la 6 ani. Asa că felul în care îl îngrijim trebuie să fie în consecință. Modul de viață și alimentația în general afectează sănătatea părului. Așa cum spuneam și în alt articol, cu cât mâncăm mai gras, cu atât vom avea părul mai gras. Şi asta nu e decât un exemplu.

În general, părul femeilor crește mai repede ca cel al bărbaților, din cauza osteogenelor. În adolescență, afluxul de hormoni masculini cauzează seboreea (părul se îngrașă foarte repede). Înainte de naștere (adică pe parcusul unei sarcini), femeia are un păr bogat (de cele mai multe ori), cade destul de puțin. Însa aceasta se schimbă odată cu nașterea, când dintr-o dată, părul menținut este lăsat să cadă. Această cădere masivă durează câteva săptămâni (în mod normal). Pe măsură ce se apropie menopauza și hormonii feminini sunt din ce în ce mai puțini, părul își pierde din vigurozitate și începe să cadă. Însă există tratamente hormonale care pot regla acest deficit. Apa (în cazul în care e foarte calcaroasă) poate dăuna părului, mai ales dacă este spălat frecvent. Asa că dacă nu aveți la dispoziție un dedurizator, este bine să vă clătiți cu puțin oțet (pentru a îndepărta orice urmă de calcar).

Copilăria părului

Se știe despre copii că au tenul ce mai frumos și părul cel mai sănătos. Nu au coșuri, nu li se îngrașă părul, totul e perfect:) De obicei părul copiilor cade în cantități mici, este strălucitor și gros. Însă din păcate nici aceasta fericire nu durează veșnic. Pe măsura ce înaintăm în vârsta, totul se schimbă și îmbătrânește. Este firesc. Ne schimbăm alimentația și stilul de viață.

Adolescența părului

Din cauza hormonilor (care uneori fac ravagii), această perioadă a vieții marchează profound structura firului de păr. Uneori glandele sebacee o iau razna, iar ca urmare părul se îngrașă tot mai repede. Odată cu coșurile, poate apărea și mătreața. Însă există soluții pentru a combate aceste efecte (sfatul meu este să consultați un dermatolog sau specialist care să vă prescrie un tratament dacă este cazul). O alimentație echilibrată (care să conțină vitamine, minerale, oligoelemente, și altele) este esențială pentru sănătatea părului. De obicei, această perioadă a pubertății coincide și cu începerea unor diete drastice care nu fac decât rău părului. O dietă draconică provoacă carențe în elemente nutritive indispensabile pentru sănătatea părului, în special lipsa acizilor grași esențiali (existenți în uleiurile vegetale).

Maturitatea părului

Pe măsura ce înaintăm în vârsta apar și firele albe…la unii mai repede (chiar și la 25-30 de ani), la alții mai târziu. De fapt, apariția firelor albe se datorează încetării activității celulelor pigmentare, melanocitele (cele care dau culoarea părului). Sunt persoane care hotărăsc să își păstreze părul nevopsit, chiar dacă au început să apară firele albe. Nu e nici o problemă. Ideea e să se folosească un șampon cu efecte irizate sau cenușii, care să împiedice îngălbenirea părului alb. În acest caz tunsoarea trebuie să fie ultra-stilizată, pentru a scoate în evidență trasaturile feței. Dacă au început să apară câteva fire albe, putem opta pentru vopsirea ton pe ton (cu vopsea fără amoniac), însă atunci când proporția firelor albe depășește 50%, ar fi bine să luăm în considerare și vopseaua oxidativă. Cu cât e mai deschisă, cu atât mai bine, deoarece îndulcește trăsăturile, iar firele albe vor fi mai greu observabile. În general, albirea începe de jur-împrejurul feței. Chiar dacă ne smulgem primele fire albe, acestea vor crește la loc, sau mai rău, le putem pierde de tot, întrerupându-le ciclul.
Șuvițele sunt o altă modalitate de a ascunde pentru mai mult timp firele albe, amestecându-se printre ele.

Share Button



coded by nessus

3 comments

  1. este adevarat ca trecem prin toate etapele fara sa ne da seama. eu am 20 de ani..am parul mediu dar si foarte dificil. in primul rand imi cade din cauza stresului..de la examene…si se mai si ingrasa . dar eu am grija cat pot de el..nu il las in voia sortii..mai aplic o masca hand made..nu prea folosesc produse chimice in afara de sampon. prietenele ma cunosc ca o “homeopata” a cosmeticelor……deoarece sunt studenta la farmacie am o viata sanatoasa si alimntatia e plina de vitamine dar asta nu e de ajuns ca parul sa fie ok..sunt si alti factori externi care ne influenteaza aspectul lui. in fine..sunt multumita partial de parul meu…

  2. Eu mai am 4 ani pana la 36, cand ar trebui sa se schimbe, beau vin si incerc sa mananc sanatos (cat e Marius pe langa mine). Poti sa faci o previziune cam cum o sa fie parul? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top